Site-ul proiectului
SOCIOLOG PE PIATA MUNCII

 

Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

 
 

 

 
[18.05.2012] Achiziţie: Reuniuni şi conferinţe organizate la hotel.

Descarcã: Invitaţia de participare | Caietul de sarcini

 

Scopul acestui proiect este acela de a contribui la analiza impactului pe piaţa muncii a programelor de studii şi condiţiilor de educaţie din învăţământul superior sociologic din România prin intermediul unei cercetari realizate în cadrul instituţiei noastre. Rezultatele cercetarii vor fi difuzate la nivel naţional în toate celelalte instituţii interesate, mai ales dacă avem în vedere că solicitantul cuprinde circa 60% din studenţii în sociologie la nivel naţional.

Necesitatea proiectului şi relevanţa acestuia fată de absolvenți rezultă astfel atât din istoria recentă a învăţământului superior sociologic, cât şi din numărul mare de studenţi în sociologie şi din ariile ocupaţionale diversificate în care absolvenţii se pot angaja în condiţiile în care economia serviciilor sociale este în expansiune în România. Pe fondul procesului de (re)acreditare a programelor de master şi a presiunilor tot mai mari legate de asigurarea unui managment performant al calităţii, instituţiile de învăţământ superior din România trebuie să introducă un sistem de evaluare a rezultatelor în învăţare şi a performanţelor absolvenţilor în procesul de intrare pe piaţa muncii.

Proiectul va realiza o contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea serviciilor de educaţie în învăţământul superior pentru specializarea sociologie, prin asigurarea corelării procesului de educaţie cu cerinţele pieţei muncii într-un domeniu în expansiune în România. Proiectul va contribui la realizarea obiectivelor „Bologna” şi „Lisabona” printr-un efort de reflecţie sistematică şi intervenţie în stabilirea profilului calificării de sociolog, în aşa fel încât aceasta să corespundă cerinţelor pieţei muncii, să faciliteze integrarea rapidă şi mai ales eficientă, în planul dezvoltării personale şi al celei instituţionale, a absolvenţilor de sociologie în viaţa profesională. Nu mai puţin, proiectul răspunde recomandărilor procesului Bologna, în mod special în domeniul creşterii angajabilităţii absolvenţilor (employability) ca urmare a eforturilor de a orienta mai bine activitatea instutuţiilor de învăţământ superior în funcţie de cerinţele pieţei muncii.

Proiectul va promova calitatea în învăţământul superior concentrandu-se pe creşterea capacităţii solicitantului de a furniza calificări relevante pentru piaţa muncii. Acest lucru se va realiza pornind de la o analiză a performanţelor absolvenţilor de sociologie în procesul de integrare pe piaţa muncii în ultimii 3 ani (exhaustiv), prin realizarea unui studiu specific de urmărire a modului în care absolvenţii s-au integrat în muncă (tracer study). Acest studiu va reprezenta baza pentru o reflecţie susţinută de evidenţe (prin cercetare) cu privire la conturarea profilului calificării de sociolog şi asigurarea condiţiilor curriculare de implementare a prevederilor sistemului naţional de calificări în instituţiile de învăţământ superior. Acestă abordare inovativă pentru România, de creştere a performanţelor instituţiilor de învăţământ superior de a oferi calificări superioare adaptate cerinţelor pieţei muncii, va fi larg disiminată şi discutată la nivel intraprofesional, prin organizarea unor seminarii, la care vor participa reprezentanţii facultăţilor de profil din toată ţara.

Mesajul Decanului


Dragi colegi sociologi,
În ultimii douăzeci de ani a avut loc o dezvoltare extraordinară a învăţămîntului sociologic si a cercetării de profil din România. Facultatea noastră s-a angajat sistematic si programatic încă de la început în efortul de a reconstrui pe baze solide domeniul sociologic în România, prin dezvoltarea unor programe academice de calitate, prin iniţierea si implementarea unor proiecte de cercetare inovatoare în arii de specializare diverse, prin activităţi de suport pentru comunitatea sociologilor din România. Proiectul ”Sociolog pe Piaţa Muncii” reprezintă un exemplu de iniţiativă a Facultăţii de Sociologie si Asistenţă Socială privind cresterea calităţii învăţămîntului sociologic si de crestere a coeziunii comunităţii sociologilor din România. Imi exprim încrederea că toţi cei care au ca Alma Mater facultatea noastră să participe la realizarea bazei de date cu absolvenţii de sociologie.

Mult succes în tot ce întreprindeţi!

Profesor doctor Marian Preda,
Decan al Facultăţii de Sociologie si Asistenţă Socială - Universitatea Bucuresti



 

 Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Investeşte în oameni!

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro

Continutul acestui material nu reprezinta în mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României